Auchan România a deschis recent cel de-al 30-lea magazin în franciză Simply by Auchan, continuându-și astfel expansiunea pe segmentul de proximitate. Rețeaua este deja prezentă în 12 județe, acoperind atât zone urbane, cât și rurale, și contribuie activ la sprijinirea antreprenoriatului românesc. Prin acest program, lansat în iunie 2024, retailerul oferă francizaților un pachet complet de produse, servicii și suport, facilitând dezvoltarea unor afaceri de succes în comerțul modern.
Primele 30 de magazine Simply by Auchan sunt distribuite în județele Argeș, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Olt, Prahova și Teleorman. Călărași se remarcă prin cererea crescută pentru francize, având cele mai multe unități deschise, inclusiv cel mai mare magazin din rețea, cu o suprafață de 280 mp, urmat de Ilfov și București.
Magazinele Simply by Auchan au suprafețe cuprinse între 50 și 280 mp și pun la dispoziția clienților o gamă variată de până la 4000 de articole la prețuri accesibile, de la fructe și legume, produse congelate și băcănie, până la articole marca proprie Auchan, dar și produse nealimentare, precum cosmetice, produse pentru curățenie și îngrijirea animalelor de companie.
Beneficiile francizaților Simply by Auchan
Odată cu dezvoltarea acestui parteneriat pe termen lung, bazat pe profesionalism, inovație și susținere continuă, Auchan oferă antreprenorilor din retail o serie de avantaje și beneficii printre care se numără:
- Acces la gama de mărci proprii Auchan
- Apartenența la ecosistemul mărcii Auchan, cu toate avantajele ce derivă din acest fapt
- Cooperarea cu un brand renumit pe piață în materie de calitate a serviciilor și a prețurilor oferite consumatorilor




