300 de copii din 28 de orașe participă la Marele Concert de Colinde Auchan, un recital inedit de cântece de sărbători

300 de copii din 28 de orașe participă la Marele Concert de Colinde Auchan, un recital inedit de cântece de sărbători

Publicat pe 15.12.2022

Între 15 – 25 decembrie, zilnic, de la ora 17:00, Auchan difuzează Marele Concert de Colinde de Crăciun, pe canalele oficiale de Facebook și Youtube, precum și în magazinele din întreaga țară. Susținut de 300 de copii și tineri, din peste 20 de clase premiate de canto și muzică ușoară, concertul aduce magia sărbătorilor în casele românilor și le oferă un recital inedit cu cântece și colinde de sărbători, de la cei mai talentați copii din țară.

Interpreții colindelor feerice au fost selectați dintre cei mai buni, sub atenta îndrumare a profesorilor coordonatori, și provin de la școli de canto renumite din orașe precum Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brașov, București, Bușteni, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Medgidia, Măgurele, Moinești, Onești, Oradea, Orăștie, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș sau Timișoara.

În cadrul concertului vor putea fi urmărite tinere talente cu vârste pornind de la 5 ani, soliști și grupuri de muzică ușoară care au adunat deja în palmares zeci de premii de la competiții naționale și internaționale de profil, dar și grupuri folclorice care, prin muzica lor, și-au propus consolidarea unei imagini a tradițiilor, datinilor și obiceiurilor autohtone.

„Ne bucurăm să aducem veselie și bucurie în casele românilor în prag de Sărbători, cu o selecție exclusivă de cântece și colinde de la cei mai talentați copii din țară. Aceștia și-au unit glasurile în Marele Concert de Colinde de Crăciun organizat de Auchan, ajuns deja la cea de-a treia ediție. Nu putem decât să îi felicităm și să sperăm că vor fi ascultați și apreciați, de către publicul larg, așa cum merită” a declarat Cristina Manoliu Săvulescu, președinte la Asociația Cultural Artistică Sunetul Muzicii.

Cântecele și colindele tematice sunt atât creații proprii ale școlilor de canto selecționate, cât și piese cunoscute din repertoriul național și internațional. Cele mai multe dintre melodiile din cadrul Marelui Concert de Colinde Auchan fac parte din categoria pop românesc, pop internațional și folclor autentic. De-a lungul concertului, audiența se va putea bucura însă și de momente speciale de jazz și muzică clasică. Mai mult, în ajunul noului an, va fi difuzată și o reinterpretare specială a tradiționalului Plugușor.

Auchan își propune să aducă bucuria sărbătorilor de iarnă în fiecare casă în ajun de Crăciun și să promoveze tinerele talente, organizând concertul pentru cel de-al treilea an consecutiv, iar acesta va fi difuzat sub formă de episoade zilnice pe canalele de social media ale companiei, precum și în magazinele Auchan. Partenerul media al evenimentului – Radio Itsy Bitsy – va transmite de asemenea Marele Concert de Colinde Auchan.