Nestlé donează 80 000 de băuturi calde și produse alimentare pentru pacienții și personalul medical din centrele de suport medical pentru COVID-19, amenajate de Auchan și Leroy Merlin

Nestlé donează 80 000 de băuturi calde și produse alimentare pentru pacienții și personalul medical din centrele de suport medical pentru COVID-19, amenajate de Auchan și Leroy Merlin

Publicat pe 22.04.2020

Nestlé se alătură inițiativei Auchan și Leroy Merlin privind organizarea unității de suport medical pentru persoane noncritice diagonosticate cu COVID-19 și vine în ajutorul pacienților și personalului medical prin donarea de batoane de cereale, batoane de ciocolată, napolitane, și cafea.

Astfel, 30 000 de cafele Nescafé și 50 000 de batoane de cereale Musli si Fitness, batoane de ciocolată Lion2GO și Kit Kat, precum și napolitane Joe au ajuns deja la centrul de suport medical din Bucureștii Noi, precum și la centrul de spitalizare din Cluj.

„Criza COVID-19 ne supune unui adevărat test de solidaritate, și e mai important ca oricând să lucrăm împreună pentru a face față unei provocări atât de mari. Aplaudăm inițiativa Auchan și Leroy Merlin și suntem mândri că, alături de ei, putem oferi sprijinul nostru celor care luptă neobosit pentru combaterea virusului, zi de zi.”, a declarat Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé Romania.

Sprijinul acordat acestui proiect face parte din campania globală inițiată de Nestlé pentru susținerea comunităților în care activează, și vine în completarea demersurilor locale făcute pentru sprijinirea sistemului medical, alături de Crucea Roșie. Prin acest parteneriat, 100 000 de măști de protecție pentru personalul din sistemul medical și peste 1 milion de porții de energie – Nescafé, Nespresso, Lion2GO, Joe, KitKat, Nesquik, Cini Minis, Chocapic, și Maggi au fost distribuite către spitalele din țară și către persoane nevoiașe din centrele de carantină sau aflate în autoizolare la domiciliu, în centre de plasament sau cămine pentru bătrâni.

Mai multe informații despre inițiativele Nestlé pentru combaterea efectelor Covid-19 pot fi găsite aici.